Licenţa publică a Uniunii Europene v.1.1 EUPL© Comunitatea Europeană 2007 Prezenta licenţă publică a Uniunii Europene („EUPL”)[EUPL: "European Union Public Licence"] se aplică produselor sau programelor informatice (astfel cum sunt definite mai jos) care fac obiectul prezentei licenţe. Orice utilizare a produsului, alta decât cea autorizată în temeiul prezentei licenţe, este interzisă (în măsura în care o astfel de utilizare intră sub incidenţa unui drept de autor asupra produsului). Produsul original intră sub incidenţa prevederilor prezentei licenţe în cazul în care licenţiatorul (astfel cum este definit mai jos) a introdus următoarea menţiune imediat după menţionarea dreptului de autor pentru produsul original: Licenţiat în baza EUPL v.1.1 sau şi-a exprimat, prin orice altă modalitate, dorinţa de a licenţia produsul în baza EUPL. 1. Definiţii În prezenta licenţă, următorii termeni au următoarele semnificaţii: - Licenţa: prezenta licenţă. - Produsul original sau programul informatic: produsul informatic distribuit şi/sau comunicat de către licenţiator în baza prezentei licenţe, disponibil sub formă de cod sursă, precum şi sub formă de cod executabil, după caz. - Produse derivate: produsele sau programul informatic creat de către licenţiat, pe baza produsului original sau a modificărilor aduse acestuia. Prezenta licenţă nu defineşte proporţia modificării sau a dependenţei de produsul original necesară pentru a putea cataloga produsul ca fiind produs derivat; această proporţie este stabilită de legea dreptului de autor în vigoare în ţara menţionată la articolul 15. - Produsul: produsul original şi/sau produsele derivate din acesta. - Codul sursă: forma produsului care poate fi observată de către om şi care este cea mai potrivită în vederea studierii şi modificării. - Codul executabil: orice cod care a fost în general compilat şi destinat a fi interpretat de un calculator ca fiind un program. - Licenţiatorul: persoana fizică sau juridică care distribuie şi/sau comunică produsul în baza unei licenţe. - Contribuitorul(ii): orice persoană fizică sau juridică care modifică produsul în baza licenţei sau care contribuie în alt mod la crearea unui produs derivat. - Licenţiatul sau „dumneavoastră”: orice persoană fizică sau juridică care foloseşte în orice mod produsul informatic în conformitate cu prevederile licenţei. - Distribuirea şi/sau Comunicarea: orice act de vânzare, oferire, împrumut, închiriere, distribuire, comunicare, transmitere sau punerea în orice alt mod la dispoziţie, online sau offline, a unor copii ale produsului sau furnizarea accesului la funcţiile principale ale acestuia oricărei alte persoane fizice sau juridice. 2. Domeniul de aplicare al drepturilor conferite de licenţă Licenţiatorul vă oferă prin prezenta o licenţă internaţională, scutită de redevenţe, neexclusivă, care poate fi sub-licenţiată în următoarele scopuri, pe durata valabilităţii dreptului de autor dobândit pentru produsul original: - folosirea produsului în orice circumstanţe şi pentru orice tip de utilizare, - reproducerea produsului, - modificarea produsului original şi crearea de produse derivate bazate pe produsul original, - comunicarea către public, inclusiv dreptul de a prezenta sau a pune la dispoziţia publicului produsul sau copii ale acestuia şi de a reda produsul în mod public, după caz, - distribuirea produsului sau a copiilor acestuia, - împrumutul sau închirierea produsului sau a copiilor acestuia, - sub-licenţierea drepturilor asupra produsului sau a copiilor acestuia. Aceste drepturi pot fi exercitate prin intermediul oricărui mijloc de comunicare, pe orice suport şi în orice format, fie disponibil deja, fie care va fi inventat ulterior, în măsura în care nu contravine legislaţiei în vigoare. În ţările în care se aplică drepturile morale, licenţiatorul renunţă la exercitarea dreptului său moral în măsura admisă de lege pentru ca licenţierea drepturilor patrimoniale menţionate mai sus să producă toate efectele. Licenţiatorul nu solicită redevenţe licenţiatului şi îi acordă drepturi de utilizare neexclusive pentru orice brevet de invenţie deţinut de licenţiator, în măsura necesară pentru a se folosi de drepturile acordate asupra produsului în baza prezentei licenţe. 3. Comunicarea codului sursă Licenţiatorul poate furniza produsul fie sub formă de cod sursă, fie sub formă de cod executabil. În cazul în care produsul este furnizat sub formă de cod executabil, licenţiatorul va furniza, de asemenea, o copie a codului sursă al produsului care poate fi citită automat electronic pentru fiecare copie a produsului pe care licenţiatorul o distribuie, sau indică, într-o menţiune care urmează menţiunii dreptului de autor anexată produsului, arhiva unde codul sursă este uşor accesibil şi în mod gratuit pe toată durata perioadei în care licenţiatorul continuă să distribuie şi/sau să comunice produsul. 4. Limitări ale dreptului de autor Nicio prevedere a prezentei licenţe nu are ca scop să priveze licenţiatul de beneficiile care rezultă din orice excepţie sau limitare a drepturilor exclusive ale titularilor drepturilor asupra produsului original sau a programului informatic, sau de încetarea acestor drepturi sau de alte limitări aplicabile acestora. 5. Obligaţiile licenţiatului Conferirea drepturilor menţionate mai sus face obiectul unor restricţii şi obligaţii impuse licenţiatului. Aceste obligaţii sunt următoarele: Dreptul de atribuire: licenţiatul nu va aduce modificări menţiunilor referitoare la dreptul de autor, brevetul de invenţie sau marca înregistrată şi tuturor menţiunilor care fac trimitere la licenţă şi la excluderea garanţiilor. Licenţiatul trebuie să includă o copie a acestor menţiuni şi o copie a licenţei pentru fiecare copie a produsului pe care o distribuie şi/sau o comunică. Licenţiatul trebuie să se asigure de faptul că fiecare produs derivat poartă o menţiune vizibilă a faptului că produsul a fost modificat şi data modificării. Clauza „copyleft”: în cazul în care licenţiatul distribuie şi/sau comunică copii ale produselor originale sau ale produselor derivate bazate pe produsul original, această distribuire şi/sau comunicare se va face în condiţiile prevăzute de prezenta licenţă sau de o versiune ulterioară a prezentei licenţe, sub rezerva distribuirii exprese a produsului original exclusiv în baza prezentei versiuni a licenţei. Licenţiatul (care devine licenţiator) nu poate oferi sau impune alţi termeni sau condiţii suplimentare în ceea ce priveşte produsul sau produsul derivat care modifică sau restricţionează condiţiile prevăzute de licenţă. Clauza de compatibilitate: în cazul în care licenţiatul distribuie şi/sau comunică produse derivate sau copii ale acestora bazate atât pe produsul original, cât şi pe un alt produs licenţiat în baza unei licenţe compatibile, această distribuire şi/sau comunicare poate fi făcută în condiţiile prevăzute de această licenţă compatibilă. În sensul acestei clauze, prin „licenţă compatibilă” se înţelege oricare dintre licenţele enumerate în anexa la prezenta licenţă. În cazul în care obligaţiile licenţiatului care derivă din licenţa compatibilă sunt în contradicţie cu obligaţiile care derivă din prezenta licenţă, vor prevala obligaţiile prevăzute în licenţa compatibilă. Furnizarea codului sursă: în momentul distribuirii şi/sau comunicării de copii ale produsului, licenţiatul va furniza o copie a codului sursă care poate fi citită automat sau va indica arhiva în care se va putea accesa uşor şi gratuit acest cod sursă pe parcursul întregii perioade în care licenţiatul continuă să distribuie şi/sau să comunice produsul. Protecţia juridică: prezenta licenţă nu acordă permisiunea de a folosi denumirile comerciale, mărcile comerciale, mărcile de servicii sau numele licenţiatorului, cu excepţia situaţiei în care sunt necesare pentru o utilizare rezonabilă şi normală pentru descrierea originii produsului şi pentru reproducerea conţinutului menţiunii referitoare la dreptul de autor. 6. Lanţul de autori Licenţiatorul original garantează faptul că dreptul de autor pentru produsul original acordat prin prezenta este deţinut de către acesta sau este licenţiat în favoarea sa şi are competenţa şi autoritatea de a acorda licenţa. Fiecare contribuitor garantează faptul că dreptul de autor asupra modificărilor pe care le aduce produsului este deţinut de acesta sau este licenţiat în favoarea sa şi are competenţa şi autoritatea de a acorda licenţa. De fiecare dată când dumneavoastră acceptaţi licenţa, licenţiatorul original şi contribuitorii ulteriori vă acordă o licenţă asupra contribuţiilor lor aduse produsului, în condiţiile prevăzute de prezenta licenţă. 7. Excluderea garanţiilor Produsul este un produs în curs de elaborare îmbunătăţit în mod continuu de mai mulţi contribuitori. Acesta nu este un produs finalizat şi, prin urmare, poate conţine deficienţe sau erori inerente acestui tip de dezvoltare de programe informatice. Având în vedere motivul de mai sus, produsul este furnizat în baza licenţei „în stadiul în care se află” şi fără alte garanţii de nicio natură privind produsul, inclusiv şi fără a se limita la comercializarea, compatibilitatea în anumite scopuri, absenţa defectelor sau a erorilor, acurateţea, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, altele decât dreptul de autor, astfel cum este menţionat la articolul 6 din prezenta licenţă. Această excludere a garanţiilor reprezintă o parte esenţială a licenţei şi o condiţie pentru acordarea oricăror drepturi asupra produsului. 8. Excluderea răspunderii Cu excepţia cazurilor de utilizare rău intenţionată sau a prejudiciilor cauzate în mod direct persoanelor fizice, licenţiatorul nu va fi ţinut răspunzător în nicio situaţie, pentru niciun fel de daune directe sau indirecte, materiale sau morale care derivă din licenţă sau din utilizarea produsului, inclusiv şi fără a se limita la prejudiciile aduse fondului de comerţ sau rezultate din întreruperea activităţii, nefuncţionarea sau funcţionarea necorespunzătoare a calculatorului, pierderea de date sau orice prejudicii comerciale, chiar dacă licenţiatorul a fost informat asupra eventualităţii producerii unor astfel de daune. Cu toate acestea, licenţiatorul va fi ţinut răspunzător în baza normelor imperative referitoare la răspunderea privind produsul în măsura în care astfel de norme se aplică în cazul produsului. 9. Convenţii suplimentare Cu ocazia distribuirii produsului original sau a produselor derivate, licenţiatul poate opta să încheie o convenţie suplimentară pentru a oferi, contra cost, asistenţă, garanţii, despăgubiri sau pentru a-şi asuma alte obligaţii de răspundere şi/sau a oferi alte servicii care sunt conforme cu prezenta licenţă. Cu toate acestea, acceptând astfel de obligaţii, licenţiatul poate acţiona doar în nume personal şi pe răspunderea proprie şi nu în numele licenţiatorului original sau a oricărui alt contribuitor şi doar dacă acceptă să despăgubească, să apere şi să protejeze contribuitorul de orice răspundere angajată sau de orice plângeri formulate împotriva acestuia, din cauza faptului că licenţiatul a acceptat să ofere o astfel de garanţie sau răspundere suplimentară. 10. Acceptarea licenţei Prevederile prezentei licenţe pot fi acceptate prin apăsarea butonului „Sunt de acord" din partea de jos a ferestrei care afişează textul prezentei licenţe sau prin declararea consimţământului în orice alt mod similar, în conformitate cu normele aplicabile. Prin apăsarea acelui buton, licenţiatul indică în mod clar şi irevocabil faptul că acceptă prezenta licenţă, precum şi toate clauzele şi condiţiile prevăzute de aceasta. De asemenea, licenţiatul acceptă în mod irevocabil prezenta licenţă, împreună cu toate clauzele şi condiţiile prevăzute de aceasta, în momentul în care exercită orice drepturi conferite de articolul 2 al prezentei licenţe, precum utilizarea produsului, crearea de către licenţiat a unui produs derivat sau distribuirea şi/sau comunicarea de către licenţiat a produsului sau a unor copii ale acestuia. 11. Informaţii pentru public În cazul oricărei distribuiri şi/sau comunicări a produsului de către licenţiat prin mijloace de comunicare electronică (de exemplu, prin oferirea posibilităţii de a descărca produsul de la distanţă), canalul sau mijlocul de distribuire (de exemplu, un site internet) trebuie să furnizeze publicului cel puţin informaţiile necesare în temeiul legislaţiei aplicabile privind licenţiatorul, licenţa şi modul în care poate fi accesată, încheiată, stocată şi reprodusă de către licenţiat. 12. Încetarea licenţei Licenţa şi drepturile conferite de aceasta încetează automat în cazul oricărei încălcări de către licenţiat a prevederilor licenţei. O astfel de încetare nu va duce la încetarea licenţelor oricărei persoane care a intrat în posesia produsului de la licenţiat în baza licenţei, cu condiţia ca aceste persoane să respecte în totalitate prevederile licenţei. 13. Alte dispoziţii Fără a aduce atingere articolului 9 de mai sus, licenţa reprezintă acordul integral dintre părţi referitor la produsul licenţiat în baza acesteia. În cazul în care orice prevedere a licenţei este nulă sau nu poate fi pusă în aplicare în conformitate cu normele aplicabile în materie, aceasta nu va afecta validitatea sau aplicabilitatea licenţei în ansamblu. Aceste prevederi vor fi interpretate şi/sau adaptate după cum se consideră necesar pentru a le face valabile şi aplicabile. Comisia Europeană poate publica alte versiuni lingvistice şi/sau noi versiuni ale prezentei licenţe în măsura în care acest lucru este necesar şi rezonabil, fără a restrânge domeniul de aplicare al drepturilor conferite de licenţă. Noile versiuni ale licenţei vor fi publicate cu un număr unic corespunzător versiunii. Toate versiunile lingvistice ale prezentei licenţe, aprobate de Comisia Europeană, au valoare identică. Părţile pot utiliza versiunea lingvistică pe care o aleg. 14. Jurisdicţie Orice litigiu care rezultă din interpretarea prezentei licenţe, apărut între Comisia Europeană, în calitate de licenţiator, şi un licenţiat, va intra sub incidenţa jurisdicţiei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, aşa cum se prevede la articolul 238 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Orice litigiu între părţi, altele decât cele în care una dintre părţi este Comisia Europeană, şi care rezultă din interpretarea prezentei licenţe va intra sub incidenţa jurisdicţiei exclusive a instanţei competente din locul în care licenţiatorul îşi are reşedinţa sau îşi exercită activitatea comercială principală. 15. Legislaţia aplicabilă Prezenta licenţă intră sub incidenţa legislaţiei statului din Uniunea Europeană în care licenţiatorul îşi are reşedinţa sau sediul social. Prezenta licenţă intră sub incidenţa legislaţiei belgiene în cazul în care: - apare un litigiu între Comisia Europeană, în calitate de licenţiator, şi un licenţiat; - licenţiatorul, altul decât Comisia Europeană, nu are reşedinţa sau sediul social într-o ţară membră a Uniunii Europene. === Anexă „Licenţele compatibile” în temeiul articolului 5 EUPL sunt: - GNU General Public License (GNU GPL) v. 2 - Open Software License (OSL) v. 2.1, v. 3.0 - Common Public License v. 1.0 - Eclipse Public License v. 1.0 - Cecill v. 2.0